De ce vând hăinuţele?

Am auzit de mai multe ori întrebarea asta, şi m-am hotărât să răspund.

-> Din mai multe motive. Am ghinionul să mă fi născut nu cu stea în frunte ci cu un panou “abuzaţi cu încredere”.  Am şi norocul de a mă fi născut într-o familie măricică şi extinsă strategic pe mai multe meleaguri, cu copii de diferite vârste, cu plăcerea shoppingului şi a cadourilor, şi cu gustul lucrului oferit sau ‘dat mai departe’.

Toate astea au facut ca fetiţa mea să aibă la 3 ani, mai mulţi saci de hăinuţe – noi sau nu, cumpărate de noi părinţii, sau nu, primite noi sau nu, de diferite mărimi, culori, “branduri”, no name, etc.

Ce am făcut cu toate astea? Ei bine aici începe epopeea. Şi acum se inaugureză cartonul cel în frunte-mi pus.

Păi să mă gândesc retrospectiv...

Întâi am hotărât să caut oameni cu nevoi. Am început cu o revistă burduşită cu astfel de cazuri – în gândul meu, aveam să merg la sigur. Am şi găsit anunţul care se potrivea sacilor noştri: o familie trăia din două salarii de profesor, cu 3 sau 4 copii, într-o singură cameră, copilul cel mare dormind pe jos pe o saltea. Zis şi facut. Ales hăinuţe corespunzătoare vârstei. Cumpărat extra-carioca, vitamine şi sirop de tuse pentru ei (just in case), şi adăugat la colet. Făcut colet, cărat colet la poştă. Plătit colet. Simţit satisfacţie interioară. Nu se ştie de ce (pentru că acum nici nu mai deschid revista aceea), cumpărat numărul următor -şi răs-următorul- al acelei reviste. Citit anunţ de la chiar familia cu coletul. Familia, pe scurt, spunea că nu are nevoie de ajutor, că nu a rugat pe nimeni să scrie respectivul anunţ în care se cerea ajutor, şi că doreşte oprirea umilitoarelor ajutoare.

M-am liniştit şi m-am hotărât să caut mult mai aproape de propriu-mi nas. Am găsit-o pe femeia de serviciu a blocului nostru. I-am adus doi saci de hăinuţe şi jucării şi un pătuţ. Doi saci.  Am rugat-o, naiba ştie de ce, să spună « bodaproste » pe ei. A refuzat, pe motiv că religia ei nu îi permite acest lucru (sic).

Din nou, mă reprofilez şi aleg să dau eu anunţ în căutare de oameni chiar dornici de a purta hăinuţe bune, fie ele de altă religie şi alt crez decat ale lor :(

Dau anunţ. În două zile, constat că m-am scărpinat fără să mă mănânce. Anunţul spunea “ofer hăinuţe fetiţă”, mailurile primite spuneau “pick me, pick me”, într-un mod la început emoţionant de insistent, apoi tragic de insistent.

Am avut aşa:

• O mămica mi-a cerut hăinuţe, am trimis, mi-a cerut apoi bani – am trimis- (PANOUL, bată-l vina!) şi iar a cerut bani, până când (într-un final apoteotic) am spus NU.
• O altă mămică m-a hărţuit pur şi simplu cu “buzz”-uri dupa ce i-am trimis un prim colet cu hăinuţe, geci şi încălţăminte. Mă suna pe messenger, îmi dădea în jur de 50 de buzzuri pe zi ( fără nici o exagerare), mă întreba pur şi simplu ‘când mai faci curat în dulap?’, ‘de ce nu-mi răspunzi?’, ‘ să ştii că te văd conectată’, ‘nu e frumos ce faci’, etc...
• O mamică asemănătoare celei de sus, mi-a propus să ne întâlnim – eu cu un săculeţ de haine, ea cu soţul- să mergem să ducem săculeţul cuiva care avea nevoie de el..  Pentru că am acceptat, dar mai apoi – dupa cugetări intensive- am refuzat-o, am avut parte de acelaşi tratament cu cel de la mamica din paragraful anterior.
• Am mai trimis colete pentru alte două mămici pe care le-am gasit ulterior pe lista neagră a cerşetorilor virtuali – tristă denumire pentru oameni cu triste ocupaţii. Tristă am fost şi eu când mi-am dat seama că (in afară de două familii a căror situaţie o cunoşteam indirect) nici una din hăinuţele pe care chiar am vrut să le ofer nu a ajuns pe mâinile unor copii, care să le poarte sanatoşi, frumoşi, fericiţi, mândri, etc.

Cred că am epuizat toate păţaniile, şi chiar dacă am uitat vreuna, deja nu mai contează. Ce contează e că am intrat în universul bloggărelii, că acum măcar sunt sigură că cei care comandă hăinuţele chiar le vor şi că vor fi purtate mai departe de copii.

Aşa cum spuneam în intro, noi tocmai o să avem un BB2 – băieţel, aşa că rochiţele vor trebui să-şi caute stăpâne noi :)

Eu sunt şi voi fi mereu pro schimburi de lucruşoare, jucării şi orice poate fi util părinţilor la început de drum. Nu e nici o tevatură să ai lucruşoare care au fost ale altcuiva, atâta timp cât îţi plac, ai nevoie de ele, şi îţi corespund.

De aceea, vă aştept în continuare în căsuţă, să cotrobăiţi în dulapior şi să vă alegeţi după plac!

Ziki